Luni, iubitorii de filme pot urmări la CineClubul NexT, incepand cu ora 19.00, la Cinema Elvira Popescu, un film de actiune multi-premiat – “Ultimatumul lui Bourne”. Filmul, premiat cu trei distinctii Oscar in 2008, regizat de Paul Greengrass, este a treia productie din seria ecranizarilor ce au la baza romanele lui Robert Ludlum (dupa “Identitatea lui Bourne” si “Suprematia lui Bourne”). In “Ultimatumul lui Bourne”, urma eroului este luata din nou de cei care l-au transformat intr-un spion si un asasin. Dupa ce si-a pierdut memoria si singura femeie pe care a iubit-o, Bourne va trebui sa infrunte o noua generatie de ucigasi profesionisti, gata de orice pentru a-l elimina. Intrarea este libera.
Marti, 30 iunie, spectacolul “Concretii”, de Vladimir Sorokin, regizat de Alexandru Mihaescu, selectat la editia din 2009 a Festivalului National de Teatru, va putea fi urmarit, incepand cu ora 20.00, la Teatrul LUNI de la Green Hours. “Concretii”, una dintre cele mai indraznete productii, cu Marius Damian, Monica Sandulescu si Katia Pascariu in distributie. Piesa se doreste un portret al tinerilor de azi, plasati de autor intr-o suprarealista lume a viitorului unde isi creeaza si isi traiesc un mod propriu de existenta.
Miercuri, 1 iulie, incepe cel mai asteptat festival: B’ESTFEST. In prima zi, ii puteti urmari live pe: THE KILLERS, WHITE LIES, PATRICE si SNAILS.
Joi, 2 iulie, la B’ESTFEST vin: MOBY, MOTORHEAD, POLARKREIS 18, AYO, LES ELEPHANTS BIZARRES si GRIMUS.
Si tot pe 2 iulie, teatrul Odeon prezinta, incepand cu ora 19.00, “Ionesco – cinci piese scurte” de Eugene Ionesco, in regia lui Alexandru Dabija, cu Dorina Lazar, Oana Stefanescu, Antoaneta Zaharia, Ionel Mihailescu, Gelu Nitu, Niculae Urs si Pavel Bartos in distributie. Piesa, care a obtinut premiul pentru cel mai bun spectacol la Festivalul Comediei Romanesti – festCo in 2008, valorifica o parte din textele de teatru scurt al autorului. Biletele au preturi cuprinse intre 12,72 si 21,20 lei.
Vineri, la B’ESTFEST: ORBITAL, FRANZ FERDINAND, KLAXONS, GABRIELLA CILMI, ALTERNOSFERA si AB4.
Si tot vineri, Filarmonica George Enescu prezinta, in inchiderea stagiunii, un concert al Orchestrei Simfonice a Filarmonicii, incepand cu ora 19.00. Dirijor va fi Justus Franz, alaturi de corul Filarmonicii “George Enescu”, care ii va avea ca solisti pe Bianca Manoleanu, Calin Bratescu si George Crasnaru. Din program va face parte Oratoriul “Creatiunea” de Haydn. Biletele vor avea preturi cuprinse intre 26 si 34 de lei.
Sambata, 4 iulie, cantaretul de origine mexicana Carlos Santana va concerta, in premiera in Romania, in cadrul B’ESTFEST, alaturi de trupa sa. Carlos Santana, in varsta de 61 de ani, este cunoscut pentru melodii precum “Smooth”, “Maria Maria”, “Corazon Espinado” sau “Cry Baby Cry”. Cele mai recente aparitii discografice ale lui Santana sunt “Multi-Dimensional Warrior” (2008), o antologie a carierei trupei, cu 28 de piese şi “Ultimate Santana” (2007), singurul material care reuneşte hit-urile clasice Santana cu cele din perioada moderna. Biletele de intrare la festival costa intre 110 si 150 de lei, pentru fiecare dintre zilele de 1, 2, 3 si 4 iulie, respectiv 100 sau 150 de lei, pentru ziua de 5 iulie (“AFTERSHOCK”). Abonamentele de trei zile costa 270 de lei.
In aceeasi zi pe scena de la Romexpo mai urca: THE CHARLATANS, THE TING TINGS, LOOPTROOP ROCKERS, GRAVITY CO si THE MOOoD
In ultima zi de festival, duminica, 5 iulie, ne intalnim cu: MANOWAR, HOLYHELL, TROOPER, THUNDERSTORM si NEXUS.
Si tot duminica, iubitorii de tango pot merge la spectacolul “Un tango mas”, la Teatrul Odeon, incepand cu ora 19.00. Sectacolul, realizat de RazvanMazilu, cu Razvan Mazilu, Monica Petrica si Clubul Tangotangent (Daniel Mandita, Amalia Iscu, Anisia Popescu, Cristina Patru, Monica Surubariu, Lucian Stan, Gilbert Iscu, Laurentiu Lungianu) in distributie. Biletele au pretul de 31,80 lei.





Comentarii
Niciun comentariu la acest articol.
Scrie un comentariu